Pazazitii- Tu nu contezi

Ha-ha

Pe 24 decembrie 2008 am scris un post prin care imi exprimam scepticismul cu privire la aceasta coalitie (PDL- PSD). Iata ca s-a adeverit si nici macar nu am ajuns in decembrie 2009. Oricum, momentul pentru aceasta despartire nu e ales deloc intmplator de catre PDL. Mai multe...nu am chef sa scriu. Ar fi imens de multe lucruri de spus, dar N-AM CHEF.

Vicky Cristina Barcelona

"Vicky (Rebecca Hall) şi Cristina (Scarlett Johansson) sunt prietene bune, dar au păreri complet diferite despre dragoste. Vicky este sensibilă şi logodită cu un tânăr respectabil.. Cristina este dezinhibata atât sexual cât şi emoţional, în permanenţă căutare de pasiuni ce o vor face să plutească.

Într-o seară, la galeria de artă, Cristina, pune instantaneu ochii pe cel mai provocator bărbat din încăpere, Juan Antonio (Javier Bardem), un pictor chipeş. Cristina devine şi mai intrigată când Judy îi şopteşte că Juan Antonio a avut o relaţie atât de explozivă cu fosta sa soţie, Maria Elena (Penelope Cruz), încât au încercat să se omoare unul pe celalalt. Mai târziu în noaptea aceea, cand Vicky şi Cristina iau masa împreună, Juan Antonio se apropie de masa lor cu o propunere îndrazneaţă: să evadeze alături de el într-o călătorie în oraşul provincial Oviedo, unde îi propune să exploreze minunile culturale, să bea vin şi să facă dragoste împreună. Vicky consideră propunerea lui dezgustătoare, dar Cristina este încântată de cât de direct este şi de charisma lui şi o convinge pe Vicky să vină şi ea.

După o zi de vizitat şi cinat în Oviedo, Juan Antonio vorbeşte în termeni deschişi despre minunata Maria Elena, marea iubire a vieţii sale. În ciuda legăturii lor profunde, pasiunile lor erau prea mari pentru a putea fi împreună. Odată lucrurile au luat-o atât de razna, încât Maria Elena l-a înjunghiat într-o criză nebună de gelozie.

În noaptea aceea, Juan Antonio le invită pe fete în camera sa - ofertă pe care Vicky o refuză dar pe care Cristina o acceptă. Dar înainte ca Cristina şi Juan Antonio să sară în pat împreună, Cristina se îmbolnăveşte şi rămâne ca Vicky să petreacă restul weekend-ului împreună cu el. Juan Antonio o ia pe Vicky să îl cunoască pe tatăl lui şi îşi deschide sufletul cu privire la speranţele din copilăria sa şi relaţia tulbure cu Maria Elena. Descoperindu-i o latură mai profundă, Vicky începe să îi povestească despre decepţiile ei şi în timpul nopţii romantice dinaintea plecării lor din Oviedo, Vicky şi Juan Antonio fac dragoste.

După ce se întorc în Barcelona, Vicky nu se poate gândi la altceva decât la Juan Antonio. între timp îi acordă atenţie disponibilei şi doritoarei Cristina, care în curând se mută cu el. Când Vicky îşi arată dezamăgirea, el subliniază faptul că ea e logodită, că ar cauza prea multă durere inutilă tuturor dacă ar continua.

Într-adevăr, logodnicul lui Vicky, Doug (Chris Messina) ajunge în Barcelona devreme şi cei doi se căsătoresc la scurt timp după.

Pe măsură ce Cristina şi Juan Antonio trăiesc o viaţă de vis împreună, într-o noapte el este trezit de un telefon alarmant - fosta soţie a lui Juan Antonio, Maria Elena, este în spital după o încercare de a se sinucide. Întorcându-se acasă cu frumoasa şi temperamentala Maria Elena, Juan Antonio îi explică Cristinei că va trebui să stea cu ei câteva luni, deoarece nu are unde să se ducă.

Geloasă, suspicioasă şi supusă la multe schimbări de dispoziţie, Maria Elena nu ratează nicio ocazie să şuşotească cu Antonio şi s-o denigreze pe Cristina. În timp, ea devine mai relaxată şi se mulţumeşte cu o relaţie mai caldă cu Juan Antonio şi chiar o încurajează pe Cristina să se ocupe de fotografie. Maria Elena îi spune Cristinei că ea este ingredientul lipsă care îi permite să trăiască fericita cu Juan Antonio. Printr-o schimbare de situaţie, liniştită şi naturală, cei trei devin iubiţi.

Din întâmplare, mai târziu la o petrecere, Vicky o vede pe Judy sărutându-l pe partenerul de afaceri al lui Mark. După ce Judy îi spune lui Vicky că nu mai e îndrăgostită de Mark de ani de zile, Vicky vorbeşte despre sentimentele ei faţă de Juan Antonio.

Determinată s-o salveze pe Vicky de la propria soartă, Judy încearcă să îi unească pe Vicky şi Juan Antonio.

Între timp, Cristina, ca deobicei, devine neliniştită. Pe măsură ce vara se termină, Vicky şi Cristina învaţă nişte lecţii crude despre iubire şi despre ele însele.

Transpus în decorul senzual mediteraneean al Barcelonei, Vicky Cristina Barcelona este meditaţia amuzantă şi înţeleaptă a lui Woody Allen asupra iubirii în tot romantismul, exaltarea, durerea şi misterul ei."

Acesta este subiectul filmului preluat de pe www.cinemagia.ro. Ceea ce m-a facut sa vad acest film a fost distributia, in special Scarlett Johansson si Penelope Cruz, dar si faptul ca actiunea se petrece in Barcelona, un oras superb, incarcat de istorie, imbibat de cultura.

Juan Antonio este tipul artistului neimplinit, aflat intr-o permanenta cautare de a transmite cat mai multe din spiritul sau, din personalitatea sa. Acest lucru ii atribuie un farmec personal, un mister de care se poate simti atras orice femeie.

Filmul surprinde prin naturaletea peisajelor, prin aerul mediteranean, prin frumusetea arhitecturala desavarsita. Oamenii aici traiesc mult mai simplu, fara a fi niste anacronici. Un stil total diferit fata de cel american, tehnologizat, agitat.

Este interesant de urmarit reactia femeilor cu privire la infidelitate. Cred ca cea mai interesanta parte a filmului se petrece atunci cand Maria Elena traieste sub acelasi acoperis cu Juan Antonio si cu Vicky, intre ei infiripandu-se cea mai sincera poveste de dragoste, dar in trei. Un trio conjugal care te face sa iti pui multe intrebari despre modul cum ne raportam noi la ideea de a trai alaturi de cineva. Cred ca barbatii ar privi altfel acest lucru. Poate de aceea, si in film, trio-ul e format din doua femei si un barbat.

Muzica din film este senzationala prin naturaletea sa, prin sensibilitatea pe care o transmite. Are rolul de a contura o atmosfera specific mediteraneana. De altfel, cred ca numai in aceasta zona era posibila o astfel de poveste.

In final, mi s-a intiparit o imagine, aceea a celor doua femei, la aeroport, plecand spre SUA, impreuna cu Doug, sotul Cristinei.El intruchipeaza imaginea barbatului inselat, naiv, familist si credul. Pana la urma cele doua se intorc dupa ce s-au culcat cu acelasi barbat, intr-o vacanta de neuitat. La Barcelona ( catalanii au un mod foarte misto de a pronunta acest cuvant).

Penelope Cruz face un rol senzational in care exprima pe rand furia unei femei inselate, vorbeste repede- la fel ca spanioloaicele-, vorbeste in mod intentionat spaniola pentru a nu o intelege Vicky, pozeaza extraordinar pentru fotografiile iubitei sale, are tentative de a se sinucide, dar transmite o energie sexuala care pare a fi nelimitata. Pentru acest rol a obtinut si premiul Oscar pentru "cea mai buna actrita in rol secundar".

V-as putea spune mai multe, dar mai bine vedeti filmul!

A quoi bon ecrire...?

Azi am fost la targul ala de carte, Bookfest. Am vrut sa vad lansarea "Atlasului de mitocanie urbana", sa mai ma uit putin pe la standurile editurilor, sa vad cateva titluri de carti intersante din care cumpar cateva...totusi, mergand acolo pot spune ca mi-am facut mai mult rau!
Am vazut am vazut zeci de pagini, sute de carti, mii de titluri, miliarde de idei exprimate si, in mod inevitabil, mi-am pus intrebarea daca are vreun rost sa scrii. La ce bun sa faci toate astea? Oare nu s-a spus totul?
Sansele ca ideile tale sa fie citite de oameni sunt ,oricum, extrem de mici, intr-o lume in care oferta de carti este una inexprimabila in cuvinte. Cand intri intr-o librarie vezi atatea carti incat te intrebi ce dracu' sa mai scrii. Dar acum intervine o alta problema! Scrii pentru a fi citit sau scrii din alte motive? Scrisul are multiple functii...dar cu toate acestea, cred ca nu se poate afirma ca exista om care, atunci cand scrie, nu se gandeste ca acele randuri vor putea fi citite la un moment dat de cineva.
Revenind la dilema mea, ma gandesc daca nu cumva s-a spus totul? Imi inchipui ca atunci cand vrei sa scrii o carte, pe orice tema, acele idei, acel scenariu, acel mod de a scrie a mai fost experimentat de cineva inainte. Chestia asta te face sa simti un oarecare disconfort...simti ca de fapt nu spui nimic, desi esti un entuziast scriitor. Probabil nu ar mai trebui sa ma gandesc la acest lucru.
Probabil ca nu ar mai trebui sa caut atat de mult "noul", "senzationalul", "ineditul". Pana la urma, in mod inevitabil, cartile din carti se scriu, desi, din pacate, astazi exista "niste unii care scriu mai multe carti decat citesc"(Gh. Iancu, profu' meu).
Poate ca tocmai aceasta idee, deja exprimata mai sus, n-a spus-o nimeni, in forma asta!

Roland Garros

Zlele acestea se desfasoara cel mai mare turneu de tenis pe zgura din lume, Roland Garros, la Paris. Un turneu minunat, o atmosfera unica, meciuri de 5 seturi care tin vreo 4 ore, presiune, victorii, eliminari, surprize si schimburi de mingi absolut incredibile. Nadal probabil ca va castiga pentru a 5-a oara consecutiv turneul masculin, in timp ce la feminin favorita pare Safina, dar aici lupta este mai echilibrata. Ce sa mai...o gramada meciuri de urmarit, un spectacol agreabil. Ca o completare, Roland Garros este turneul meu preferat de Grand Slam.
Ceea ce m-a socat insa, a fost un spot publicitar difuzat inaintea inceperii partidelor:

"Roland Garros is brought to you by ...ROMANIA, the land of choice ".
Ia ziceti, nu e minunat sa vina turistu' din Europa care urmareste RG in Romania? Oricum, e nu e, dar nu stiu de unde aceasta asociere. PRobabil intuitia feminina.

Absurdistan

Da, asta e numele filmului pe care l-am vazut de curand si mi s-a parut destul de interesant. O comedie ALTFEL in comparatie cu de ceea ce vedem azi la cinema in mall.
O comedie cu multe situatii absurde, usor comice, despre doi tineri care si-au petrecut copilaria impreuna si care asteapta alinierea planetelor pentru prima noapte de iubire.
Actiunea filmului se desfasoara intr-un tinut desertic din Rusia, iar imaginile prezentate sunt surprinzatoare prin naturaletea lor. Intr-un final Temelko apare ca un fel de Prometeu, care de data aceasta aduce APA, iar Aya isi da seama ca el intr-adevar o merita. Eu m-am uitat (la recomandarea unei colege) mai mult dintr-un semn de protest la adresa bullshit-urilor americane cu care suntem "invadati" si pot spune ca filmul asta, desi nu are actori cunoscuti si nu are un buget considerabil reuseste sa surprinda anumite aspecte cu totul si cu totul speciale. Mai multe nu va spun :P.
Sooo, go to see it!

Un an...

Ei bine, da...se face un an de cand mi-am deschis acest lucru ce se numeste blog. Un an in care mi-am dat seama de multe lucruri, am trait si mai multe, am cunoscut oameni interesanti, m-am implicat in multe chestii fara a avea regrete. Un an in care m-am simtit excelent si in urma caruia ma uit in urma cu mandrie.
Imi amintesc perfect momentele in care am scris primul post. Era intr-o dimineata de luni(parca), 21 aprilie, in care eram pe-acasa si trebuia sa invat la economie. BAC-ul se apropia cu pasi repezi, la fel si admiterea.Creierul meu se afla inca intr-o stare de stand-by din care nu voia sa iasa cu orice pret pentru a acumula informatii. Ma intrebam uneori oare cum va fi dupa ce voi scapa de tot. Timpul mi-a dat acest raspuns, a fost o vara minunata.
Poate ca in acele momente scriam si pentru a elibera o presiune pe care o resimteam, dar dintr-un soi de orgoliu, nu voiam s-o exteriorizez. Eram stresat nu atat de rezultatele ce vor fi, ci de perspectiva examenelor.
In tot acest timp am incercat sa fac din acest blog ceva pe care sa-l citesti cu placere pentru a descoperi printre aceste randuri multe lucruri de care poate erai constient, dar pe care nu le auzisesi niciodata. Dorinta mea de a nu intra prea mult in cotidianul politic, social, economic, sportiv sper ca a invins. Nu m-a interesat sa scriu despre ce se intampla azi(pentru ca nu sunt jurnalist), ci in despre ce se petrece in general. Sa sondez psihicul uman, sa descopar anumite trairi, anumite stari, sa dau o explicatie anumitor gesturi.
Am observat ca au fost perioade in care am postat mai mult, iar altele mai putin. Nu stiu cum sa explic aceste lucruri...dar un lucru este cert: doar uneori imi place sa scriu. Cred ca muza are o relatie speciala cu alcoolul.
Imi pare rau ca multe lucruri, evenimente sau locuri prin care am trecut au ramas neconsemnate, dar pentru a face acest lucru voiam sa am foarte proaspat in minte acele clipe, pentru a descrie senzatiile si a evoca fiecare gand. Totusi, nu am dorit nici pe departe sa fac din aceasta pagina un jurnal personal.
Pot spune ca tin foarte mult la aceast mic "proiect" pe care l-am creat si ca sunt uneori surprins cand imi citesc anumite insemnari de acum ceva timp. Ma face sa imi amintesc de anumite periode, sa intorc timpul si sa retraiesc acele senzatii.

Confirmare la "Studentii lu' peste"

Urmatorul reportaj al celor de la PRO TV ( televiziune pe care eu realmente n-o simpatizez, dar aici nu e vorba despre acest lucru) confirma cele spuse de mine si arunca inca o lumina proasta asupra sistemului putred al invatamantului superior din Romania.

Cea mai mare frauda cu diplome false din Romania!

StirileProTV.ro

Culoarea ochilor

Culoarea ochilor este un subiect fascinant care i-a preocupat pe cercetători timp de secole – până când ştiinţa ne-a oferit o cale mai bună de a înţelege modul de transmitere a culorii ochilor .
S-a crezut mult timp că transmiterea culorii ochilor urmează un model mendelian simplu. În realitate, această chestiune ţine de probabilităţi şi de genele părinţilor. Totuşi, din tabelul de mai jos ( care este rezultatul unui studiu oficial) am găsit ceva foarte interesant. Singurul caz în care se cunoaşte în mod cert culoarea ochilor bebeluşului ce urmează să se nască este atunci când ambii părinţi au ochii albaştrii. Aşadar, un lucru foarte mişto, bun de pus in practică( într-un viitor mai mult sau mai puţin îndepărtat).

Timpul poate curge si invers...

Stiu ca probabil foarte putini ma vor crede. Mult inainte sa apara filmul "The curious case of Benjamin Button" mi-am pus intrebarea: oare cum ar fi ca timpul sa curga invers? Sa ne nastem batrani, sa devenim din ce in ce mai tineri cu fiecare secunda pe care o traim. Sa fie un stadiu de evolutie, de intinerire, apoi de transformare in adolescent, in copil, in bebelus si in faza finala a involutiei sa mori ca un embrion. Sa ii vezi pe toti din jurul tau imbatranind odata cu timpul, iar tu sa intineresti. Sa iti dai seama ca o relatie nu va putea fi decat temporara, deoarece tu devii din ce in ce mai tanar, iar partenera ta din ce in ce mai in varsta. Ar fi cea mai stranie senzatie pe care am putea-o trai, asa cum spune si denumirea filmului.
Din pacate, eu am ramas doar cu ideea, pentru ca altcineva inainte s-a gandit sa faca un film despre chestia asta. Legat de film, pot spune ca succesul sau s-a datorat tocmai acestui scenariu pe care se bazeaza toata pelicula.
Si poate si numelui lui Brad Pitt. Sunt sigur ca nu i se acorda atata atentie acestui film daca in locul lui Brad se afla altcineva. In opinia mea, filmul nu reuseste sa surprinda in detaliu aspectele acestui tip de existenta. Multe situatii pe care mi le-am imaginat nu s-au regasit in film. Totusi, mi-a ramas in minte o scena. Este atunci cand el se intoarce (copil fiind) ca sa isi vada fiica, iar mama ei (care intre timp se recasatorise si era mai in varsta cu vreo 10 ani fata de momentul despartirii) il priveste ca pe un copil, desi ei odata fusesera iubiti. E destul de trist sentimentul pe care il are atunci personajul principal, cand realizeaza ca fiica lui habar n-are ca el este tatal el si il priveste ca pe un adolescent. Este tragic cand el realizeaza ca nu are cum sa-i fie tata acelei fetite.
Cred ca ireversibilitatea timpului este una din proprietatile care ne marcheaza in fiecare secunda, in fiecare gand, in fiecare gest. Ce ar fi daca ea nu ar exista...? Un univers dilatat si static?